De vreo patru ani incerc sa fac o prajitura traditionala britanica. Anul acesta mi-am luat inima în dinti si am ales sa prepar o varianta irlandeza.

Cu mai multi ani în urma, am cumpărat de la unul din acele chioscuri asezate pe centrul holurilor hipermarketurilor, foarte garnisit cu produse de lux, o prajitură englezeasca de Craciun si, desi era o cutiuta mica (si foarte scumpa), mi-a cazut mana cand am apucat-o, de parca era o caramida.  A fost foarte buna, plina de fructe confiate si ne-a ramas în memorie. De cativa ani primesc intrebarea:  “Cand faci prajitura englezeasca?”

Tin să precizez că nici englezii nu prea se încumetă să o pună în practica. Este scumpa și necesita un timp mare de lucru. Dar acum, la mai multe zile de când am făcut-o deja, nu mi se mai pare chiar asa de complicata. Ca să ajung la aceasta concluzie, trebuia să trec prin următoarele încercări:

Problema mirodeniilor

Pentru ca sunt destul de organizata și ca sa nu ma mai sperie și în acest an pomelnicul ingredientelor, l-am împărțit în trei.  Am început mai întâi să ma interesez de mirodenii pentru că aici era o adevărată nebunie: irish mixed spice nu aveam unde să găsesc.

Asa ca am folosit o varianta a unui blogger american de origine irlandeza (nici acolo nu a găsit originalul!) de amestec pentru o plăcintă și am adăugat ce trebuia ca să ajung la ce credeam a fi varianta corecta. Am căutat denumirile în română, am folosit varianta ziaristica cu trei surse pentru că unele traduceri erau eronate și ce sa mai lungesc vorba, după tabele și liste încrucișate, am ajuns la acest amestec:

  • 10 grame scorțișoară
  • 6 grame nucșoară
  • 1 gram ghimbir
  • 4 grame cuișoare
  • 1 gram coriandru boabe
  • 1 gram chimen
  • 2 grame ienibahar (piment; all spice)
           TOTAL: 25 grame
Nu era o nenorocire sa lipsească vreun ingredient mai putin important. Dar am ținut la autenticitatea gustului; în privința proporțiilor, sper ca m-am apropiat cât de cât de adevăr.
Habar nu aveam că all spice este ienibaharul! Sub denumirea de piment il aveam intr-un amestec de piper (se mai numeste si piper de Jamaica) si l-am cules de acolo bob cu bob! Nu prea îl foloseam; acum, după ce am citit atâtea despre el și l-am strivit în dinți, va avea un loc important în bucătărie.

Amestecul de mirodenii este demn de o farmacie! Am apelat la o balanță pe care o țineam în biblioteca pe post de obiect decorativ, am verificat greutățile și au fost în regula.
Balanța a crescut în grad cu aceasta ocazie, găsindu-și loc printre obiectele din bucătărie.
Am finalizat aceasta etapa cu măcinarea semințelor întregi (cu râșnița de cafea).
Fructele uscate
  • 1 ½ căni stafide
  • 1 ½ căni sultanine
  • 1 cana coacăze uscate
  • 1 cana coaja confiata de portocala, lămâie și limes
  • ½ cana cireșe glasate, tăiate în doua
  • ½ cana merișoare
  • ½ cana curmale tăiate bucăți
  • ½ cana nuci feliate
  • ½ cana migdale felii

În lipsa unei măsuri de un “cup”, se folosește o cana pentru lapte aproape plina – fără un centimetru)
La fructe se adaugă:
  • 1 cana zahar brun
  • 1½ cana franzela fărâmițata – doar miezul (la robotul cu cuțitul metalic se fac în câteva secunde și arata ca zăpada proaspătă)
  • amestecul de mirodenii
  • un praf de sare
  • 2 căni de faina
Fructele sunt lipicioase și de aceea trebuie bine amestecate mai întâi cu zaharul, apoi cu miezul de pâine și în final cu faina amestecata mai întâi cu mirodeniile. Fructele trebuie să se dezlipească unele de altele și să apară pudrate.
Acum vine rândul ingredientelor lichide
  • 1 mar verde ras
  • 1 lămâie (coaja și zeama)
  • 1 portocala (coaja și zeama)
  • 1 morcov
  • 4 oua
  • 60 ml coniac (am folosit Hennessy)
  • 225 grame unt topit
  • 240 ml bere irlandeza Guinness (e foarte importanta folosirea exact a acestei beri).

Se rad mai întâi mărul, lămâia, portocala și morcovul și se adaugă peste fructe. Apoi se topește untul și se amesteca cu o spatula cu celelalte.

Ouăle se bat bine cu zeama de lămâie, portocala și coniacul și se toarnă peste amestec.
Ultima pe lista, dar cea mai importanta, din ce am citit, este berea Guinness care se adaugă în final și da gustul special al acestui pudding.
Se lasă  o noapte la rece, pentru ca aromele să se combine și lichidul să fie absorbit de ingredientele uscate.

Problema fierberii în abur

Urmează partea de pregătire în abur. Cantitățile permit pregătirea a doua pudding-uri, unul mai mare și unul mai mic. Eu am avut un vas de Jena potrivit și am mai folosit un castron de inox. Trebuie avut în vedere ca acestea sa încapă în doua oale în care sa fiarbă în abur. Castroanele se acoperă cu o foaie de pergament și cu o folie de staniol, având grija sa se facă un pliu la mijlocul lor, pentru ca, prin fierbere, aburul ridica acest acoperământ. Se prinde bine cu o sfoara de bucătărie, la care se prevede un mâner. Un film de la BBC Food arata aceasta metoda de pregătire a vaselor. Am fost atât de absorbita de aceasta etapa, încât am uitat sa fac fotografii, dar am respectat întocmai instrucțiunile din filmuleț.

Oalele se umplu cu apa pana sub buza castroanelor și se acoperă cu capac. Se da la foc iute pana când apa începe sa fiarbă  apoi se lasă la foc foarte mic. Timpul total de fierbere este de 7 ore pentru castronul mare și 6 ore pentru cel mic. După un timp apa începe sa scadă și trebuie completat cu apa fierbinte.

Se scot, se lasă în bucătărie  sa se răcească  apoi se scoate hârtia și se răstoarnă pe platouri. Acestea se îmbracă în folie și se păstrează într-un container închis ermetic, la rece, timp de 4-6 săptămâni.

Când se servește, se folosește pentru încălzire tot metoda la abur ca mai sus, timp de o ora. Eu le-am păstrat in castroanele în care le-am fiert. Mi s-a părut logic, dacă oricum le voi încălzi în abur pentru servire.

Voi ști cât de bun a ieșit de-abia de Crăciun. Eu atât am putut și atât am reușit pentru acest an.

In final, fata mea, auzindu-ma ca ma plâng de câte am făcut pentru aceasta prăjitură  mi-a dat replica: “Mami, de ce nu faci și tu ca orice mama din lume, de ce nu o cumperi și ne spui apoi: Uitați ce prăjitură buna v-am făcut!”

O mama învață la orice vârstă lecții de la copiii ei!

 

11 Comments
  1. Pare a fi super buna, dar la cate are prin ea nu stiu daca m-as incumeta, cred ca mi-ar trebui o luna sa gasesc ingredientele 🙂 La noi e invers, intrebarea e ceva de genul: Mami, TU ai facut asta pentru mine?, dar e inca mica, plus ca vrea mereu sa participe la preparare 🙂

  2. Tocmai din cauza asta nu am facut-o nici eu atatia ani. Si anul acesta am impartit-o in trei si m-am ocupat pe rand de ele.
    A fost greu sa ma prind de amestecul de condimente si sa fac rost de coacaze negre.
    Acum nu mai am nicio teama sa repet reteta. Depinde insa daca ne va placea! 😉

    • Am uitat sa te intreb de unde ai balanta ca tare imi place.

      • O am de mai multi ani si e primita. Am intors-o acum pe toate partile si nu am vazut niciun inscris pe ea.
        Si mie imi place si nu ma asteptam sa aiba greutatile corecte; o consideram doar decorativa.

  3. Draga mea!
    Numai tu puteai sa faci o prajitura asa de sofisticata! cu toata admiratia mea de o viata!
    Ce mirodenii sa-ti aduc din Porto?
    te pup
    stella

  4. Doamne, Stella, in Porto esti? Avem un magazin de mirodenii in Bucuresti unde gasim de toate (in afara de irish mixed spice!, dar e de inteles din moment ce iti trebuie doar o data pe an – acum, ca m-am prins ce contine, nu e nicio problema sa-l prepar singura).
    Vezi ca in Portugalia se fabrica cele mai mirobolante farfurii, cu modele in relief, dar bineinteles, de ele se bucura americancele bogate! Europenii se multumesc cu vesela simpla… (Am sters ultimele cuvinte!)

  5. Trebuie sa fie gustoasa la cita munca are in componenta, nu mai spun de ingrediente.Cum se numeste magazinul si care este adresa lui? multumesc

  6. Te referi la mirodenii? Se numeste chiar Magazinul de Mirodenii si l-am adaugat si in blog-roll. Are mai multe locatii in Bucuresti, dar trimite si prin curier in toata tara. Sunt datele pe site-ul lor.

  7. ei? ati mancat-o? cum a fost???

  8. Am mancat doar o treime din ea pana acum! Noroc ca tine inca o luna si jumatate! 😉
    Este interesanta; nu pot sa spun ca extraordinara, dar e buna, insa nu se pot manca decat portii minuscule pentru ca e foarte satioasa. Am vazut ca unii o mananca si cu un sos alb, probabil sa fie si ceva mai lejer langa ea.
    O voi face si anul viitor, dar cu cantitatile pe jumatate.

Leave a Reply