Despre casele Lor

Mi-e rusine de doza apreciabila de voaierism pe care o posed, cea care ma face sa-mi doresc a privi casele altora, felul in care se raporteaza la ele cei ce le locuiesc si cum se reflecta obiceiurile acestora in alcatuirea camerelor, a mobilei si a tuturor lucrurilor stranse de-a lungul anilor – cu cat mai multi ani, cu atat mai bine.

Mare mi-a fost bucuria sa descopar o carte editata de Humanitas, pe nume: Casele vietilor noastre. Voi folosi cuvintele Ioanei Parvulescu din prefata: “Sunt in aceasta carte case triste si case care privesc lucrurile cu umor, sunt case galagioase sau linistite, sunt case fricoase, neastamparate sau batranicioase. Sunt case care au istorie si, uneori, fac istoria. Sunt, adesea, case care au rezistat vremurilor si care i-au ajutat pe oamenii din ele sa reziste.”

 

In ce ma priveste, povestirile autorilor despre casele lor mi-au starnit  sentimente diverse: de la zambete la lacrimi, de la exclamatia la finalul citirii unei naratiuni: “iata!” la ochii mariti de uimire, de la dorinta de a reciti niste volume ale unora dintre ei din biblioteca personala la achizitionarea unor carti ale altora pe care nu ii cunosteam pana acum.

Le sunt recunoscatoare autorilor pentru frumusetea acestui volum, pentru ca si-au aratat o parte a sufletului in fata noastra – cea mai fragila, cea a copilariei, pentru ca au rupt o bucatica din amintirile lor si ne-au servit-o ca pe o prajitura magnifica a carei savoare nu o vom uita prea usor.

Casele Lor vor trai putin si prin noi.

 

4 Comments
  1. Merci pentru recomandare ! O sa-i scriu mamei, sa imi trimita cartea in pachetul de Craciun :)

    • Nu am postat pana acum pe blog despre cartile citite in domeniu. Voi mai scrie – despre ce au scris altii – despre case.

  2. Foarte emotionant articolul tau. Neaparat voi cauta cartea, pentru ca si eu ma declar vinovata de o curiozitatea (bolnava?) de a ghici oamenii care locuiesc intr-o casa doar privind o fereastra, perdelele sau lustra… Oriunde calatoresc ma trezesc intrebandu-ma despre oamenii care traiesc in locul respectiv. Iar daca in cartea ta totul este povestit cu suflet, curiozitatea mea va gasi alinare… :)

    • Exact, Andreea, privind insiruirea ferestrelor si lustrelor de pe scaunul din dreapta al masinii incerc sa “privesc” oamenii, vietile si sufletele lor.

Leave a Reply