Organizarea rețetelor – varianta digitală

Organizarea rețetelor - varianta digitală

Aceasta este continuarea articolului despre organizarea rețetelor.   Cu multitudinea rețetelor de pe internet, e de la sine înțeles că am salvat sute pe laptop. Însă în bookmark, chiar împărțite pe categorii, erau greu accesibile. Bine, în cazul vreuneia pe care am preparat-o și care mi-a plăcut, am tipărit-o și a ajuns în dosarul de rețete, dar cele mai multe au rămas uitate. Programul de organizare de care am mai amintit, Trello, oferă posibilitatea de a atașa fotografii rețetelor și

Mai mult

Organizarea rețetelor

Organizarea rețetelor

În acest articol explic nu numai cum am organizat rețetele, ci și modul în care le folosesc pentru a mă aproviziona cu alimente, cum mă ajută în cazul meselor de sărbători; nu în ultimul rând, ideea de a transmite rețetele favorite ale familiei mai departe.   E interesant cum apar unele idei, din alăturări neașteptate. Am cumpărat cu ceva timp în urmă un organizator de rețete foarte frumos și m-am hotărât să transfer rețetele în el. După câteva redactări am

Mai mult

Organizarea de la început de an

Organizarea de la început de an

Viața e un puzzle. Uneori punem piesele cam dezordonat pe masă. Uneori chiar forțăm o anumită configurație fără să ținem cont că piesele nu se potrivesc defel. Apoi avem o revelație și vedem foarte clar imaginea de ansamblu; nu ne rămâne decât să așezăm piesele corect. Din păcate, în alte situații, bâjbâim nepermis de mult în căutarea unui sens.     Pentru a clarifica ce îmi doresc de fapt să fac în anul următor și să nu mai consum timp pe

Mai mult

Noutati

Noutati

In ultimul timp am scris sporadic pentru blog, apoi m-am oprit. Puteam gasi momente potrivite, deoarece am avut mai multe perioade linistite, dar ceva m-a impiedicat mereu. Pe langa motivele obiective, intre care cel ca a crapat laptopul vechi si a durat transferarea datelor (cu emotii pentru ca era sa le pierd), am vrut sa ma gandesc ce voi face pe viitor, sa redistribui prioritatile, dat fiind ca in familie au intervenit schimbari esentiale. Am cautat sa pun in balanta timpul afectat blogului

Mai mult

Organizare prin etichetare: varianta 1

Organizare prin etichetare: varianta 1

Bine v-am regasit in noul an! Desi nu am mai scris in ultimul timp, subiectele s-au adunat si sunt gata sa le livrez in articole. Vom discuta despre renovari de camere, de mobila, despre modalitati noi de organizare a obiectelor si cate ceva despre stiluri de amenajare. Pentru ca, pe masura ce mesterii inainteaza cu lucrarile din subsol, eu sortez deja lucrurile pe care le voi aseza acolo. Sortez si etichetez. Astfel ajung la subiectul de azi, despre etichetele pe suprafete stil

Mai mult

Organizarea unei statii pentru vopsit

Organizarea unei statii pentru vopsit

Va mai amintiti dulapul pentru gratar? Promiteam atunci ca voi arata alte intrebuintari pentru el. A venit astazi randul statiei pentru vopsit.     Dulapul este perfect si pentru aceasta intrebuintare! Are o alcatuire practica a spatiului interior, in care incape tot ce este necesar pentru acoperiri simple sau artistice  ale suprafetelor din lemn (si nu numai). Este usor deplasabil acolo unde e nevoie de el datorita rotilor cu care este dotat. Modul in care sunt asezate rafturile si cuierele face ca

Mai mult

Organizarea cosmeticelor

Organizarea cosmeticelor

In primul rand vreau sa va spun ca, daca va asteptati la informatii interesante despre cosmetice, nu acesta este locul unde le veti gasi. Nu prea citesc articole de specialitate si cumpar destul de putine farduri. Pe de alta parte, consider ca un aspect ingrijit este un semn de politete si contribui cum pot in acest sens.   Organizarea insa… aici intram deja in alta poveste! Este o a doua natura pentru mine si am cateva lucruri, interesante sper, de

Mai mult

Birourile mele – drumul catre amenajare

Birourile mele - drumul catre amenajare

Am scris la inceputul anului despre birourile mele aici.     Eram incantata de noul loc de lucru din casa si de blaturile cumparate de la Ikea. Ma gandeam ca va fi provizoriu, ca e chiar in living room si nu da bine sa se vada lucrarile mele insirate in diferite stadii de lucru, dar e un loc atat de frumos, pentru ca: am un ochi de fereasta foarte mare din care pot privi gradina in diferite stadii: acum urmaresc cresterea merelor

Mai mult

Un dulap pentru gratar

Un dulap pentru gratar

In zona pentru gratar, aflata in curte, sotul meu este maestrul de ceremonii. Si cam de fiecare data sunt ajutorul lui la dus si adus: tavi, palete, servete, o bere cu paharul aferent etc etc etc. Toate acestea se afla in mult-prea-organizata mea bucatarie, in locuri foarte precise: le iau cu ochii inchisi si i le servesc cu plecaciune. Ma bate insa de mult gandul sa pun de o rascoala. Dar cum nu e felul meu de a fi sa folosesc

Mai mult

Raft pentru organizare

Raft pentru organizare

Am inceput acest blog scriind despre organizare si am descris, de-a lungul timpului, diferite sisteme. Adica, mergea sa folosesc lucruri pe care de obicei le aruncam, ca aici…   Organizare cu obiecte carora nu le gasim rostul   …sau sa cumpar sisteme sofisticate pentru aranjarea diferitelor obiecte, ca aici…   Organizarea mirodeniilor   …sau aici…   Sertarele din bucatarie   …sau sa fac rafturi simple, ca aici.   Obiecte esentiale pentru organizare   Dar am constatat ca am nevoie si de

Mai mult