Grădina în ianuarie e aparent adormită. Acum putem elabora planuri pentru a o face frumoasă, mai bogată și mai accesibilă. Și, mai ales, ar trebui să ne gândim mai profund la relația noastră cu ea. Ce vrem, de fapt, de la grădina noastră?

Obiective: noi în relație cu grădina

Obiectivul 1

Doar 20 de minute în grădină, de câteva ori pe săptămână, sunt suficiente pentru a micșora nivelul hormonului de stres (cortizol), conform unor studii recente. * Valori mari ale acestuia aduc un întreg evantai de probleme de sănătate. Statul în grădină reprezintă un medicament natural de care trebuie să profităm cât de mult putem. Acum nu doar bunul simț ne apropie de natură, ci și știința!

Le spun mereu copiilor mei, care au servicii la birou, că trebuie să profite de orice pauză pentru a ieși la soare. Weekend-urile în natură sunt insuficiente dacă restul săptămânii stai pironit pe un scaun, departe de lumină. Sau singurul drum pe care îl faci e tot pe un bulevard prin aerul poluat. Vitaminele înghițite nu ajută cu nimic. Trebuie să stăm în aer liber suficient. Iar semnalul de alarmă tras de cercetători e înspăimântător. **

Acesta ar trebui să fie primul obiectiv și cel mai important. Iar cei care au un petec de grădină sunt privilegiați. Mi-am propus ca în acest an să grădinăresc mult mai mult. Să mănânc afară, să beau cafeaua sub minunatul trandafir urcător, să citesc între flori, să respir aerul grădinii.

Obiectivul 2

Astfel ajung la un al doilea obiectiv: îmbunătățirea zonelor de recreere. Din păcate, sunt destul de pretențioasă. Nu îmi place să îmi petrec timpul în locuri care nu sunt aranjate bine. Am avut mese afară, dar nu mi-au oferit acel ceva deosebit. Așa că, din dorința de a petrece în grădină mai mult timp, am regândit relația dintre casă și aceasta. Am renovat balconul de la bucătărie, am aranjat alte două terase, una umbrită de plante, alta acoperită. Acum sunt locuri minunate în care îmi doresc să stau.

Obiectivul 3

3. Un al treilea obiectiv îl reprezintă organizarea grădinii. Munca fără rost, alergatul după unelte pe care nu le mai găsești, traseele întortocheate ale mașinilor de lucru, nu fac decât să ne enerveze. Totul poate fi mult mai simplu dacă sunt gândite și organizate activitățile curente.

Și aici am făcut pași importanți. Am terminat lucrările mari, rămânând doar de finisat ici și colo. Am promis anul trecut să vorbesc despre magazia de unelte, peretele organizat pentru materiale, zona de grădinărit din garaj, solarul cu chiuveta înglobată, alte mici zone ajutătoare. Nu am scris decât despre tancul de apă și despre băncuța sub care aranjez lemne.

Dar îmbunătățiri au fost mult mai multe. Sper să le trec în revistă în acest an.

Grădina în ianuarie – planuri

Acum se fac și se desfac planurile cu ce vrem să schimbăm sau să plantăm pe viitor. În albumul Garden Design am păstrat însemnări și mă bucur că pe unele le-am pus în practică deja.

Dacă anul trecut a fost ocupat aproape în totalitate de lucrări de infrastructură, acum a venit vremea straturilor de flori. Deja am făcut multe plantări, iar anul acesta voi finisa priveliștile.

Metodele de organizare pe care le folosesc mă ajută foarte mult.

Citiți: Organizarea semințelor și a informațiilor despre grădină: patru metode.

Ordine în lădița cu semințe

Grădina în ianuarie presupune activități în interior, dar care pregătesc sezonul ce urmează. Acum fac rost de semințe. În cartea care se vede în fotografie sunt descrise cele mai folosite plante aromatice. Am răsfoit-o și am notat preferințele de mirodenii pe care doresc să le plantez.

Uitându-mă în lădița de semințe, am verificat ce există deja și am scris o listă cu ce e de cumpărat. Moment propice să fac o verificare a datelor de expirare.

organizarea semintelor

În lădiță semințele sunt sortate pe categorii. În plicurile pictate de mine se află alte pliculețe cu un anumit soi, dar din sezoane sau de proveniență diferite. Astfel am sub control tot ce dețin în cazul fiecărei plante.

plicuri cu seminte

Faptul că am pliculețele aranjate în lădița cu semințe mă ajută să rezolv repede aceasta operațiune.

  • Lista cu ce îmi doresc să plantez e aproape gata.
  • Am verificat ce semințe am deja și am bifat pe listă.
  • Am completat lista de cumpărături cu cele care îmi lipsesc.

Pentru a lucra mai ușor am atribuit coduri de culoare plantelor (metodă preluată din Trello!). Cu verde am însemnat plantele perene care sunt deja în ghivece, cu portocaliu semințele pe care le am și cu roșu cele ce vor trebui cumpărate. Am notat, în plus, diverse informații utile (ca, de exemplu, să semăn mărarul la intervale de trei săptămâni).

Grădina în ianuarie - organizarea semintelor

Sfat: Chiar dacă vi se pare că munciți mai mult la început, metodele de organizare vă clarifică drumul de urmat și opțiunile. Faptul că am realizat inventarul în acest mod m-a făcut să văd limpede ce am acum și ce trebuie să fac în continuare.

Despre cum am ajuns să plantez 27 de plante aromatice am scris aici.

Cumpărarea/comandarea semințelor

Cu lista făcută, urmează să caut plantele dorite. Am păstrat câteva site-uri în Trello și voi merge totodată la magazinele locale.

În albumul grădinii am liste din trecut cu plante cumpărate (soiuri, prețuri) și facturi. Mă ajută să evaluez mai bine situația actuală (ce a mers bine sau rău, ce mi-a plăcut mai mult din ce am cumpărat).

Grădina în ianuarie - organizarea semintelor

Organizarea zonei de răsaduri

Cea mai bună opțiune pentru răsaduri este o seră încălzită sau o cameră din casă, luminoasă și un pic mai rece. Am privilegiul de a fi realizat un loc special pentru răsaduri în nou amenajatul atelier-fost garaj. Hei, acum am seră și lucrez perfect la răsaduri în ea! Nu contează dacă pică pământ pe jos, umplu fără grijă răsadnițele și le aduc apoi în casă. Sera nu este încălzită, dar, oricum, e o mare realizare chiar așa.

În garaj am rafturi speciale pentru răsaduri la lumină, dar nu sunt suficiente. Încă folosesc ferestrele din casă. Nu cred că vom putea amenaja anul acesta un loc special, luminat artificial. M-am descurcat anii trecuți fără, o voi face și acum.

gradinarit

Primele verdețuri

Grădina în ianuarie poate însemna creson plantat la fereastră. Acesta va aduce o notă proaspătă în casă și în farfurii.

Grădina în ianuarie - cresson

Viețuitoarele grădinii

Într-o grădină de oraș trebuie să ne gândim mai mult la vietățile care populează grădina. Am cunoștințe care au probleme cu polenizarea plantelor. Nu știu ce se întâmplă cu albinele, dar citesc din când în când articole alarmiste în privința lor. Într-un mediu ostil, păsările și insectele vor fi tot mai puține, iar noi vom resimți acest lucru în moduri pe care nici nu ni le putem imagina acum.

Greenzonelife mi-a amintit că trebuie să ne gândim și la păsărelele care își găsesc cu greu hrana. Ea are invitate permanente zburătoarele cartierului și le ospătează cu tot ce e mai bun. E o gazdă perfectă.

Restul de timp destinat grădinii rămâne vizionării filmelor de grădinărit, pentru inspirație.

Ați gândit o strategie pentru a petrece mai mult timp în aer liber? V-ați făcut planuri pentru grădina din acest an?

2 Comments
  1. Mulțumesc pentru sumarul lunii ianuarie, abia în aștept pe cel din februarie.
    Deși am crescut la țară, multe din lucrurile legate de grădinărit trebuie să le re-învăț, mai ales pentru că sunt foarte comodă și nu vreau să muncesc mai mult decât e nevoie (convingerea mea e că în gospodăriile din Moldova, unde am crescut eu, se muncește în exces). Metodele de organizare sunt o binecuvântare pentru cei ca mine pentru că simplifică și ajută mult.

    • Și eu sunt comodă și vreau să îmi simplific viața cât mai mult. De aceea organizez activitățile și apoi am timp să fac ce îmi place.
      Mulțumesc pentru comentariu!

Leave a Reply