De făcut în august

De făcut în august

După cum vedeți, am sărit peste luna iulie cu listele organizatorice. Și trec direct la ce e de făcut în august. De anul trecut s-au schimbat multe în societate, dar acasă lucrurile merg în ritmul lor normal. Am renunțat la câteva activități în această perioadă pentru a mă bucura mai mult de liniște, de casă, pentru a rezolva pe îndelete sumarul zilelor. Pentru iulie, aș fi repetat, de fapt, activități de vară, așa că vă invit să parcurgeți din nou

Mai mult

Bancă din trunchiuri de copac

Bancă din trunchiuri de copac

Am stocat în spatele casei multe materiale de construcție și lemne de foc. Acesta era un spațiu neamenajat al grădinii și simțeam nevoia să îl structurez cumva pentru a căpăta un sens. Chiar lângă gardul din vest am avut până acum câțiva ani un tei imens pe care l-am tăiat pentru că depășise acoperișul și mi se părea un pericol. Dar a rămas baza lui; era prea complicat să scoatem rădăcina din pământ. Așa mi-a venit ideea să construiesc o

Mai mult

Galerie de tablouri în bibliotecă

Galerie de tablouri în bibliotecă

Rafturile cu rânduri de cărți par monotone, mai puțin interesante, dacă volumele sunt înguste și nu au coperți deosebite. La fel, dacă sunt menite pentru a decora o încăpere, în rafturi trebuie adăugate elemente care să capteze privirea. Soluția pe care am găsit-o aici este o galerie de tablouri. O soluție necostisitoare și foarte atrăgătoare. Rafturile pe care le-am construit în hol sunt albe și au nevoie de accente de culoare care să le pună în evidență. După ce strâng

Mai mult

Organizarea unui sertar cu mărunțișuri

Organizarea unui sertar cu mărunțișuri

În acest an voi reorganiza sau voi finisa mai multe spații din casă și grădină. Pentru moment, m-am ocupat cu organizarea unui sertar cu mărunțișuri din bucătărie. Mai precis, cu ustensile necesare tăierii și ornării prăjiturilor. De când am scris prima dată despre el, s-au tot adunat aici mici obiecte. Nu s-au mai aliniat frumos pe suporturile cumpărate de la Ikea și e destulă dezordine. Regula de bază de organizare sună pentru mine așa: Când lucrurile tind să nu mai

Mai mult

Organizator din pânză

Organizator din pânză

Uneori nu găsești să cumperi exact ce ai nevoie pentru a aranja obiecte mici. Dar cu un pic de răbdare și câteva resturi de materiale, poți realiza un organizator din pânză exact pe dimensiunile dorite. Mă întorc în această toamnă la articole cu activități DIY și de organizare. Am o mulțime de mici îmbunătățiri desfășurate prin toată casa despre care nu am avut timp încă să scriu. Iau, de pildă, exemplul cutiei în care păstrez clame de păr. Pentru ele,

Mai mult

Cum se vor modifica locuințele după Coronavirus

Cum se vor modifica locuințele după Coronavirus

Căutam un apartament obișnuit pentru fata mea, în București. Ea nu are timp. Nu mi-a sugerat decât zona, în rest trebuia să mă descurc cu criteriile. Dintr-odată, de când cu criza Covid, am realizat că detaliile căutate trebuie modificate. Primul gând a fost spre o terasă încăpătoare, care devine în noul context esențială. Am constatat apoi, citind articole, că se prefigurează o astfel de mișcare în toată regula pe mapamond. Oare se va schimba modul în care vom locui de

Mai mult

Cum mă organizez să lucrez de acasă

Cum mă organizez să lucrez de acasă

Acesta este un articol cu mai multe note personale pentru că voi scrie cum mă organizez să lucrez de acasă. Sau cum decurge o zi obișnuită. Mai întâi… Am hotărât de mai mult timp să lucrez de acasă. Am o foarte mică afacere pe care o conduce soțul meu, iar eu am sarcini precise pe care le pot îndeplini în majoritate de la distanță. Suplimentez această activitate cu diferite proiecte pe care le iau uneori, pe termene scurte sau medii,

Mai mult

Organizarea decorațiunilor de iarnă

Organizarea decorațiunilor de iarnă

Încă un Crăciun care s-a terminat și iată că trebuie să strângem toate ornamentele din casă. Cei frugali termină operațiunea în 10 minute. Cei care au împodobit locuința cu generozitate trebuie să adune o mulțime de obiecte împrăștiate peste tot. De organizarea decorațiunilor de iarnă depinde timpul consumat atât pentru împodobirea casei, cât și pentru despodobirea ei. ***** Ultima frază mi-a amintit de inegalabilul Toma Caragiu. Șă ne amuzăm amintindu-ne de un scheci celebru. Acest articol reprezintă un punct din

Mai mult

Cum mă organizez pentru prevenirea răcelilor

Cum mă organizez pentru prevenirea răcelilor

Un articol pe care l-am citit de curând m-a inspirat să scriu cum mă organizez pentru prevenirea răcelilor. Acela se referea la călătorii cu avionul. Copiii mei călătoresc des și, după ce le-am trimis notificarea pe hangouts, am și pornit la a scrie ceea ce urmează. (Link-ul către articol e la finalul postării.) Încep prin a spune că este uimitor ca în aceste vremuri, în care medicina și microbiologia au contribuit cu atât de multe cunoștințe la adresa bolilor virale,

Mai mult

Organizare pe luni

Organizare pe luni

Iată, a trecut un an de când am început să scriu despre ce e de făcut pentru noi înșine, pentru casă și pentru grădină, câte două postări pentru fiecare lună a anului, deci o organizare pe luni. Am făcut-o nu numai pentru cititori, ci și pentru mine. M-a ajutat să structurez mai bine activitățile sezoniere, să planific eficient și să mă angajez față de mine însămi că voi duce la îndeplinire ceea ce mi-am propus. Au fost perioade atât de

Mai mult