Organizarea rețetelor

Organizarea rețetelor

În acest articol explic nu numai cum am organizat rețetele, ci și modul în care le folosesc pentru a mă aproviziona cu alimente, cum mă ajută în cazul meselor de sărbători; nu în ultimul rând, ideea de a transmite rețetele favorite ale familiei mai departe.   E interesant cum apar unele idei, din alăturări neașteptate. Am cumpărat cu ceva timp în urmă un organizator de rețete foarte frumos și m-am hotărât să transfer rețetele în el. După câteva redactări am

Mai mult

Organizarea unui atelier in garaj – principii generale

Organizarea unui atelier in garaj - principii generale

Despre garajul pe care l-am amenajat sunt multe de spus, asa ca voi imparti acest subiect in mai multe articole. Astazi va dau numai imagini de ansamblu, fotografiate cu ceva timp in urma, pentru ca locul e continuu asaltat de mesteri si de materiale si nu e suficient de liber decat in rare perioade. Dar slava Domnului ca il avem: a fost cea mai inteligenta miscare sa renovam mai intai subsolul, pentru ca acesta a devenit un loc civilizat in

Mai mult

Camara – amenajarea si organizarea sa

Camara - amenajarea si organizarea sa

Nu imi place sa merg la cumparaturi deloc. Cunosc persoane care isi fac drum mereu la magazin pentru a lua mancare, lucru care pe mine m-ar stresa cumplit. Prefer sa organizez proviziile si sa raresc pe cat posibil cursele pentru a le reactualiza. Notiunea de camara ca spatiu de stocare a primit noi intelesuri odata cu modernizarea bucatariilor. Cand am prezentat-o pe larg, am aratat ca am folosit un sertar al mobilei bucatariei pentru a tine borcanele cu produse de bacanie,    

Mai mult

Cum sa realizati rapid cutii de lux pentru globuri

Cum sa realizati rapid cutii de lux pentru globuri

Tot ce trebuie sa aveti deja sunt cutiile de pantofi. Sper ca nu le aruncati, asa cum nici eu n-o fac.     Pentru decoratiunile frumoase si fragile de Craciun consider ca sunt necesare cutii care sa arate apetisant si care sa le gazduiasca pe acestea in siguranta. In acelasi timp, nu m-am indurat sa le cumpar si sa dau bani multi pe ele; pe niste lucruri care nu sunt expuse, pe care le tin in debara tot timpul anului. Dar cum

Mai mult

Organizarea unei statii pentru vopsit

Organizarea unei statii pentru vopsit

Va mai amintiti dulapul pentru gratar? Promiteam atunci ca voi arata alte intrebuintari pentru el. A venit astazi randul statiei pentru vopsit.     Dulapul este perfect si pentru aceasta intrebuintare! Are o alcatuire practica a spatiului interior, in care incape tot ce este necesar pentru acoperiri simple sau artistice  ale suprafetelor din lemn (si nu numai). Este usor deplasabil acolo unde e nevoie de el datorita rotilor cu care este dotat. Modul in care sunt asezate rafturile si cuierele face ca

Mai mult

Organizarea cosmeticelor

Organizarea cosmeticelor

In primul rand vreau sa va spun ca, daca va asteptati la informatii interesante despre cosmetice, nu acesta este locul unde le veti gasi. Nu prea citesc articole de specialitate si cumpar destul de putine farduri. Pe de alta parte, consider ca un aspect ingrijit este un semn de politete si contribui cum pot in acest sens.   Organizarea insa… aici intram deja in alta poveste! Este o a doua natura pentru mine si am cateva lucruri, interesante sper, de

Mai mult

Birourile mele – drumul catre amenajare

Birourile mele - drumul catre amenajare

Am scris la inceputul anului despre birourile mele aici.     Eram incantata de noul loc de lucru din casa si de blaturile cumparate de la Ikea. Ma gandeam ca va fi provizoriu, ca e chiar in living room si nu da bine sa se vada lucrarile mele insirate in diferite stadii de lucru, dar e un loc atat de frumos, pentru ca: am un ochi de fereasta foarte mare din care pot privi gradina in diferite stadii: acum urmaresc cresterea merelor

Mai mult

Raft pentru organizare

Raft pentru organizare

Am inceput acest blog scriind despre organizare si am descris, de-a lungul timpului, diferite sisteme. Adica, mergea sa folosesc lucruri pe care de obicei le aruncam, ca aici…   Organizare cu obiecte carora nu le gasim rostul   …sau sa cumpar sisteme sofisticate pentru aranjarea diferitelor obiecte, ca aici…   Organizarea mirodeniilor   …sau aici…   Sertarele din bucatarie   …sau sa fac rafturi simple, ca aici.   Obiecte esentiale pentru organizare   Dar am constatat ca am nevoie si de

Mai mult

Despre biblioteca si carti

Despre biblioteca si carti

  Am promis ca, dupa ce voi aranja cartile in biblioteca, voi scrie despre ele. Am cateva lucruri de spus, in afara preferintelor personale. Modul natural de alaturare a cartilor mi se pare ca ar trebui sa urmeze criterii ca: domeniul, o colectie anume, dupa varsta cititorilor etc. si nu dupa culori, cum mai vad in fotografii de interioare. Daca ar fi imbracate precum caietele de scoala in hartie colorata, iar codul acestora ar urma sa reprezinte o categorie anume, ar

Mai mult

Obiecte esentiale pentru organizare: rafturi in rafturi

Obiecte esentiale pentru organizare: rafturi in rafturi

Am scris mai demult aici despre obiectele esentiale pentru organizare: rafturi, sertare si cutii. Sertarele au fost aratate in multe articole in care am descris bucataria. Dar subiectul de astazi il constituie rafturile, mai precis intercalarea rafturilor mici intre cele deja existente. Aceasta inseamna folosirea eficienta a spatiului si utilizarea comoda a obiectelor stocate. Si pentru a arata mai bine cum lucrez cu un astfel de raft in raft, voi prezenta situatia “in real”. Este modelul cel mai simplu pe

Mai mult