Din caietul cu retete vechi va prezint o prajitura delicioasa, una dintre preferatele copiilor mei.

Nu stiu de ce se numesc “rusesti” aceste batoane. Cu numele acesta le-am mostenit si asa vi le aduc in atentie.

Prajitura este foarte usor de preparat.

Ingrediente:

• 300g unt cu 82% grasime

• 300g zahar farin

• 6 oua intregi (spargeti-le si asezati-le intr-un castronel ca sa va fie mai usor sa lucrati cu ele)

• 300g faina

• 200g stafide (sau 100g stafide + 100g smochine verzi din dulceata, scurse de zeama si taiate marunt)

• 2 linguri coji de portocala din dulceata, scurse de zeama.

Inainte de a incepe sa preparati reteta

Aduceti in bucatarie cu o ora inainte toate ingredientele.

Tapetati si dati cu faina o tava de fursecuri de aproximativ 40/30cm. (Daca este de teflon nu e necesar.)

Incalziti cuptorul la 160°.

Preparare

Intr-un castron, cu ajutorul unui mixer (sau in robot), frecati untul spuma. Adaugati zaharul pudra, ouale unul cate unul (le lasati sa cada din castronel) si faina. Stafidele, smochinele si portocala legata le incorporati usor cu un tel la sfarsit.

Este mai usor daca aveti un cantar de bucatarie electronic cu aditie, astfel incat sa nu mai cantariti separat ingredientele, ci sa aduceti tara la zero de fiecare data cand mai adaugati ceva in compozitie.

Smochinele verzi din dulceata reprezinta contributia mea la reusita acestei retete. Pentru ca smochinii din curte nu apuca sa-si coaca toate fructele, toamna le adun si le fac dulceata. Odata, cand nu am avut coji de portocale legate, am folosit smochine si rezultatul a fost foarte bun. De atunci micsorez cantitatea de stafide adaugand smochine verzi. Nu vad totusi (desi nu am incercat) de ce nu ar merge si smochine confiate din comert.

Compozitia se toarna intr-o tava, se niveleaza si se coace timp de 40 de minute la 160° sau pana se rumeneste foarte putin si o scobitoare introdusa in mijlocul blatului iese uscata.

Dupa ce se raceste se taie sub forma de batoane.

Este o prajitura bogata caloric si destul de costisitoare, dar e in acelasi timp un deliciu!

Leave a Reply