In ultimul timp am scris sporadic pentru blog, apoi m-am oprit. Puteam gasi momente potrivite, deoarece am avut mai multe perioade linistite, dar ceva m-a impiedicat mereu. Pe langa motivele obiective, intre care cel ca a crapat laptopul vechi si a durat transferarea datelor (cu emotii pentru ca era sa le pierd), am vrut sa ma gandesc ce voi face pe viitor, sa redistribui prioritatile, dat fiind ca in familie au intervenit schimbari esentiale.

Am cautat sa pun in balanta timpul afectat blogului si cat de mult ajut totusi scriindu-l. Intereseaza pe cineva cum sa-si aseze lucrurile prin casa? Cum sa aranjeze o masa speciala? Si daca intereseaza, nu sunt suficiente informatii (uneori imposibil de multe) imprastiate pe internet? A intervenit apoi si inertia; nu ai postat nimic o saptamana, doua, cateva luni la rand si devine tot mai greu sa reincepi.

Mi-am zis in final ca ar trebui sa mai dau o sansa acestei intreprinderi, incercand sa aduc cateva nuante locale informatiilor, asta pentru ca e frumos sa citesti ce iscusit isi aranjeaza casa un american, cat de bine se descurca cu reparatiile si ce economii face, dar, uitandu-te in jur, te lovesti de realitatea de aici.

 

Acum sa va spun ce s-a petrecut in casa pe perioada absentei:

Subsolul arata asta-iarna cam asa:

 

amenajare subsol

 

 

Santierul a prins perioada sarbatorilor; am incercat totusi sa aduc o doza de normalitate si am tratat cu haz totul, mai ales ca s-au suprapus peste asta si alte situatii tragi-comice.

 

Acum subsolul a inceput sa se contureze ca un spatiu functional. Va arat doar cateva fotografii din perioada intermediara, urmand ca atunci cand finalizez cate o zona sa o detaliez. Ca de obicei, am imbinat solutii de organizare din multiple surse: cumparate, realizate de noi, cu obiecte carora le-am deturnat utilizarea initiala, din idei de pe diverse site-uri, copiate sau adaptate. Dar toate vor fi spuse la timpul lor.

 

amenajare subsol

 

Am amintit intr-un articol anterior ca voi obtine dupa renovarea subsolului cel mai bun spatiu pentru rasaduri. Aici se vede o bucatica din el.

Atelierul este inca in lucru, dar am reusit sa asez multe din scule pe pozitii bine delimitate.

 

amenajare subsol

 

Inca un cadru (scuzati ca nu sunt toate puse inca la locurile lor), in care se observa in planul indepartat spalatorul care va fi si spatiul in care voi realiza aranjamente florale.

 

amenajare subsol

 

Aici va fi o zona pentru impachetare; mai e de lucru la ea.

 

amenajare subsol

 

Camara si pivnita sunt in stadiul de proiectare a mobilierului, iar atelierul meu de croitorie este inca in devalmasie totala.

 

De gradina nu m-am ocupat aproape deloc; aceasta asteapta mesterii care vor face cateva lucrari de exterior si sunt cam ingrozita de cat va avea de suferit.

Dar cele cateva ghivece plantate cu mirodenii sunt vesele, asa cum se vede in fotografie, unde chives sunt inflorite cum nu m-as fi asteptat niciodata.

 

chives

 

 

 

 

8 Comments
  1. stropitoare de ikeaaa 🙂 arata super modificarile, de-a dreptul organizat. bine ai revenit!

    • Daaa 🙂 sunt cateva lucruri luate de la ikea in acea fotografie.
      Multumesc, incep sa arate ca, sincer, vazand camerele goale ma intrebam daca imi va reusi si eram destul de descurajata.

  2. Bine ai revenit! Ne inspira povestile tale, pentru ca fiecare idee/poza are o poveste in spate:)

    • Multumesc pentru incredere; am trecut eu printr-o perioada de indoieli, dar ma repliez.

  3. Cred ca nu exista blogger care sa nu treaca prin faza asta de indoieli … Welcome back !

  4. Multumesc ca te-ai intors! Atat de mult mi-a plcut ce-am vazut in subsolul tau, incat mi-ai creat o stare de bine pentru toata seara. Ba am mai furat si vrei doua idei!
    Nici eu m-am prea invrednicit in ultima vreme, ba am mai si cochetat cu abandonul. Dar cum incapatanarea e o boala veche…

    • Multumesc, Laura, pentru cuvintele vesele! Asta cu incapatanarea… cunoastem.

Leave a Reply