Tocmai cand scrisesem ca nu voi avea in acest sezon o masa diferita fata de cele din anii trecuti, casa fiind intr-un moment acut al renovarii, iata ca am luat de buna provocarea de a expune un bradut realizat de mine: nu intr-un aranjament de sarbatori, ci chiar ca centru de masa.


masa de iarna


Stiu, am spus aici ca nu am cumparat vesela noua si nu am cu ce noutati sa vin… Se pare, insa, ca prin cotloanele dulapurilor mele se mai gaseste cate ceva: niste farfurii care imi starnesc amintiri atat de frumoase din Munchen! Le-am luat din flohmarkt si pana acum mi s-au parut prea rustice pentru a le integra intr-o prezentare de masa.

Dar cautand lucruri care sa se potriveasca cu bradutul meu, de data aceasta au fost perfecte. In continuare am riscat combinandu-le cu farfuriile aurite acum trei ani. Decoratiile acestora s-au pastrat foarte bine, dovada ca emailul folosit la pictat a fost de foarte buna calitate. Cititi despre ele aici.

Auriu cu ceramica maro? Hmmm… nu par compatibile, dar minunea s-a produs, s-au potentat reciproc si masa a capatat un farmec pe care nu cred ca fotografiile l-au redat pe deplin.

 

masa de iarna

 

Alte elemente care au ajutat la reusita:

Fata de masa din colectia de broderii, cusuta de matusa mea. Nici pe aceasta nu am aratat-o pana acum, din aceleasi motive. De data aceasta a fost singura optiune corecta.

Canile sunt cele pe care le folosim la vin fiert. Am asezat in ele cate o steluta de anason.

 

masa de iarna

 

Pentru atmosfera am adaugat lumanari pe trunchiuri de copac. Stiu ca fac mentiunea la vanzarea acestora sa nu fie folosite ca suporturi de lumanari, dar cateva minute, cu atentia sporita, nu ar trebui sa se intample nimic.

 

masa de iarna

 

Si, bineinteles, bradutul meu plin de mirodenii. Acesta unifica masa si e motivul aranjarii ei.

 

masa rustica pentru doi 4

 

Are un suport de lemn, dar l-am asezat pe o farfurie ca sa se potriveasca cu celelalte elemente ale mesei. Uitati cu ce podoabe este incarcat: anason, scortisoara, cuisoare, ienibahar si doar cateva margele aurii, care vin ca accente de culoare.

 

bradut cu mirodenii

 

Avem tot ce ne trebuie: culoare, arome, lumina, o atmosfera de vis dintr-o iarna in devenire.

 

masa de iarna

 

Bradutul decorat cu mirodenii se gaseste aici.

 

 

Leave a Reply