Florile de primavara se preteaza la aranjamente minunate vestind mult mai devreme primavara. Aceasta punere in scena a iesit atat de bine, incat imi intoarce privirile spre ea incontinuu. Nu cred ca fotografiile au surprins exact frumusetea acestui extraordinar aranjament cu flori, muschi si ramurele. Daca aveti putin timp la dispozitie si dorinta va sfatuiesc sa nu ratati acest mic proiect.

Este de mare efect si ca aranjament central pentru masa de Pasti.

Realizare:

Acum ceva ani am vazut intr-o revista o jardiniera cu flori de primavara si muschi si m-a impresionat atat de mult incat nu am uitat-o. Dar cum nu stiam cum sa fac rost de muschi am amanat an de an proiectul. Nu stiu daca acum se gaseste la noi in tara in florarii, dar la mine in curte a crescut intr-o zona umbroasa. Departe de a-l starpi, m-am bucurat ca a aparut si l-am protejat avand in minte deja modul in care il voi utiliza.

Cutia folosita este de la un panettone Balocco. (Sper ca se mai gasesc astfel de cutii prin supermarketuri). Cum scriam in articolul Cutii decorative de metal, imi place sa le colectionez si iata ca sunt si folositoare in multe moduri.

Am asezat in ea trei ghivece cu primule si am adaugat printre ele bucati de caramida.

Pentru muschi am folosit urmatorul procedeu: am taiat bucati de ciorap, le-am innodat la un capat, am pus in ele turba si le-am innodat apoi la celalalt capat. Le-am dat forma unor turtite usor bombate, le-am presat peste caramida si am umplut apoi locurile goale cu pietris alb. Peste turtitele de turba am asezat bucati de muschi, presandu-l bine pe acestea. Pentru ca aranjamentul sa fie mai interesant am adaugat ramurele.

Ma repet, aranjamentul este minunat. Merita sa incercati!  

Leave a Reply