Cum sa va organizati asteptand primavara in gradina

Pe scurt:

√ Completati o lista cu plante pe care le doriti anul acesta in gradina.

√ O impartiti in coloane: ce sunteti dispusi sa saditi singuri, ce plante sa cumparati ca rasad.

√ Bifati ce seminte aveti deja si iata ca e un prilej de a le face inventarul si de a arunca pliculetele cu termenul de garantie depasit (sau riscati cu ele daca vi se pare prea greu sa le aruncati!)

Am scris primavara trecuta articolul Organizarea semintelor pentru gradina. Ladita cu seminte s-a pastrat bine si m-a servit constiincios.

 

√ Aveti deci lista cu ce seminte sa cautati deja prin magazine (atentie la data expirarii!)

√ Inventariati ce suporturi pentru rasad aveti sau faceti-le singuri.

Am prezentat metoda de realizare a ghivecelor din hartie in articolul Pregatiri pentru gradina in sezonul rece). Au avantaje fata de alte tipuri de ghivece, dar se pot folosi la fel de bine si multe alte recipiente de prin casa: pahare de plastic, cutiute, cofraje de oua, cutii de conserve.

√ Pregatiti etichete pentru insemnarea ghivecelor, chiar daca va ganditi ca veti tine minte cum ati asezati semintele. Credeti-ma, e o iluzie!

Anul trecut le-am trecut denumirea pe hartii si bineinteles ca nu au rezistat umezelii. Am facut o tura prin casa cautand obiecte potrivite pentru etichete de plante: dopuri de pluta, scoici, plastic, CD-uri (acestea sunt bune in gradina; pentru rasaduri sunt prea mari). Concluzia a fost ca tot fundele de la buchetele de flori pastrate in doua sertare pline ma vor scoate din incurcatura.

Etichetele arata ca niste bomboane fondante, le-am intepat cu acul si le-am prins cu scobitori, pe fata voi scrie cu marker permanent denumirea semintelor si pe verso data insamantarii, iar ghivecele din hartie vor arata minunat. Cred ca vor fi refolosibile si voi scuti o munca anul viitor.

√ Pastrati pliculetele goale de seminte. Va vor reaminti date necesare plantarii rasadurilor si veti sti, daca nu ies plantutele, ce firma sa evitati anul urmator! Sau, din contra, ce soi si ce firma sa cautati in mod special.

2 Comments
  1. nu iti putrezesc ghivecele din hartie? eu am pus ardei in suluri de la hartie igienica si au mucegait.

    • Nu au putrezit; trebuie udate putin, doar sa se pastreze pamantul usor umezit (este valabil pentru orice rasaduri si orice tip de ghivece).
      Anul acesta voi scrie (sper sa am si timp) in detaliu si in timp util cum voi proceda cu rasadurile. Eu nu voi mai folosi anul acesta ghivece din hartie; am strans multe ghivece din plastic, de la rasaduri, si acum le folosesc pe acestea.

Leave a Reply