Maiolica si o poveste dintr-o calatorie in Italia

Articolul despre maiolica dintr-o revista de antichitati mi-a amintit o intamplare din aceea fericita, cand destinul iti deschide o usa, iar tu nu trebuie decat sa pasesti prin ea.

Asa a fost si intalnirea mea cu maiolica. Eram in drum spre casa dintr-o calatorie in sudul Italiei si noaptea, epuizati de oboseala, cautam un loc sa ne odihnim. Trecand prin oraselele din frumoasa regiune Umbria, am vazut la un moment dat indicatorul Deruta si ne-am oprit la un hotel unde am dormit neintorsi. Mare mi-a fost mirarea a doua zi, cand m-am trezit inconjurata de magazine si de expozitii de ceramica. Parca eram in rai. Parcurgand orasul, atelierele de ceramica erau inlantuie unele dupa altele, magazinele erau incarcate de obiecte din maiolica minunate. Bineinteles ca si preturile lor erau ridicate binisor si, dupa lungi cumpaniri, m-am hotarat ce sa cumpar ca amintire. Ajunsi in tara, ne-am oprit in zona Horezu (caci obisnuim sa cascam gura si sa vizitam si prin tara tot ce se poate vizita) si, intrand intr-un mic magazin de la marginea drumului, am ramas interzisi vazand frumoase piese de maiolica expuse pe rafturi. Am intrat in vorba cu vanzatoarea care ne-a explicat ca au un schimb de marfuri cu Italia: obiecte traditionale la barter. Bineinteles ca la noi erau preturi romanesti, mult mai accesibile, si asa ne-am incarcat masina cu niste vase mari (am venit pana acasa cu unul din ele in brate, ca alt loc nu mai era disponibil).

Acasa am cautat in Dictionarul de arta (Dl. Google nu era disponibil atunci!) si astfel am aflat ca Deruta este un vechi si renumit centru de ceramica ale carui obiecte sunt celebre inca din secolul 15. Cu un colorit in galben-portocaliu,albastru inchis si rosu manganez pe un alb sclipitor, cu motive de solzi, pene de paun si frunze, cu o glazura splendida. Secole de-a randul s-a produs masiv maiolica in Italia si multe obiecte s-au pastrat in perfecta stare.

Vasele mari sunt superbe.

Aceasta tava imi este foarte draga si sta la loc de cinste in centrul bucatariei.

Un vas pentru prezentarea mancarii.

Folosim canile doar in anumite ocazii.

Si cand un vas s-a spart, a devenit un ornament in gradina.

Expertul John Sandon povesteste in articolul mai-sus amintit despre cazul unui cumparator care a dat 10£ pe un vas la un magazin de vechituri si, la o examinare a specialistului, s-a dovedit o piesa superba de secolul al XVI -lea pe care a luat la  licitatie 7800£. Si nu e un caz singular. Asa ca priviti cu mai mare atentie vechiturile din casele bunicilor! Nu se stie peste ce comoara veti da!

Obiectele de secol al XIX-lea, copii ale celor vechi, au preturi mult mai mici, de cateva sute de Euro, iar cele actuale sunt la nivel de zeci de Euro.

Si inca ceva: Se pare ca exista si in Bucuresti un atelier in care artistii lucreaza maiolica in stil italian. Am cautat pe internet, dar nu am gasit nimic. Daca cineva are cunostinta, imi va face placere sa dau adresa unde pot fi admirate si cumparate astfel de obiecte.

2 Comments
  1. Ce-mi place tava cu rama de lemn ! O alegere perfecta !

    • Tava este superba! A costat destul de mult (cel putin asa mi s-a parut la acea vreme), dar a meritat.

Leave a Reply